Pentru un recruiter cu experienta, un CV prost facut e cel mai mare ajutor (involuntar) pe care il poate primi de la un candidat. Mai ales ca din scris poti trage adesea concluzii mai solide si mai valoroase despre cineva. Asadar, cu cat CV-ul e mai « prost », cu atat mai bun e pentru mine. Ganditi-va ca primesc in medie 50 de CV-uri pe zi, iar, uneori, si mai mult de 100. In 30 de secunde, sau, hai sa zicem, intr-un minut, cel mult, trebuie sa-l citesc, sa trag toate concluziile care pot fi trase, sa-l evaluez si sa-i dau trei coduri dupa care sa-l regasesc atunci cand caut candidati pentru vreo recrutare. Daca il pun un cod « superior » nivelului real, pierd eu, pentru ca o sa-l chem la o intalnire si o sa-mi dau seama ca e mai slab decat crezusem, adica ceva timp irosit. Daca ii pun un cod « inferior », pierde el, pentru ca nu o sa-l selectez pentru un post pe care poate s-ar fi potrivit si l-ar fi interesat, insa cine sa stie asta daca nu ajunge la interviu?
In marea majoritate a cazurilor, convingerea candidatilor e cea pe care un tocmai absolvent de particulara, deja suparat pe viata, mi-a sintetizat-o foarte plastic: « Mosule, conteaza ce stiu EU sa fac, nu peticul asta de hartie! » (sic!) Gagiul isi inchipuia, probabil, ca o sa angajez cate o saptamana pe fiecare dintre cei care mi-au trimis CV-ul – si el printre aceia – ca sa vad « ce stie » omu sa faca, si apoi sa iau o decizie finala, perfect « obiectiva », in deplina cunostinta de cauza, adica. Cred ca nu i-a trecut prin minte ca pe un angajator nu il intereseaza doar « ce stie » sa faca angajatul lui, ci si « cum e ».
Or, dintr-un CV afli, mai intai, ce « a facut », ceea ce nu e chiar acelasi lucru cu « ce stie sa faca ». Trecerea de la ce a facut la ce stie sa faca nu e atat de evidenta si de « automata », pe cat isi inchipuie multi. Apoi, incerci sa iti dai seama « cum e » omu, adica ceva ce multi nici nu s-au gandit pana acum ca se poate deduce atat de usor. Daca nu as face asta si ar trebui sa ma intalnesc cu candidatii ca sa aflu abia la interviu « cum sunt », as avea intalniri fara pauza de dimineata pana noaptea si ar trebui sa ma mut la sanatoriu. Asadar, ca sa nu dau faliment in cateva luni, sunt obligat sa fiu productiv si sa trag cat mai multe concluzii direct din CV, si nu la interviu. Adica o crestere de productivitate de vreo 4000% (de 40 de ori, daca va ganditi ca am pus un 0 in plus, din greseala).
– Dar e imposibil asa ceva! – vor striga toate asociatiile candidatilor in cor.
– Da, evident ca e imposibil! Dar daca in 50% din cazuri trag niste concluzii cat de cat valide, eu sunt multumit.
– Cuuuuum? Si cu ceilalti 50% despre care trageti concluzii gresite direct din CV cum ramane? Pe unii dintre ei nu ii veti mai chema la interviu, crezand ca sunt superficiali, nu-tocmai-destepti, sau cine mai stie cum, cand, de fapt, nu sunt asa in realitate.
– Da, asa e, victime colaterale. Imi pare rau pentru ei…
– Dar astfel sunt incalcate flagrant drepturile candidatilor! E inadmisibil!
Etc., etc.
Ati aflat, deci, unul dintre motivele pentru care recruiterii sunt prosti, nu va evalueaza la adevarata valoare si nu va cheama la interviurile la care va simtiti indreptatiti sa ajungeti. Pentru ei – pentru recruiteri, adica – nu exista CV-uri « proaste » sau prost facute, ci doar candidati orgoliosi, superficiali, nu foarte inteligenti sau, pur si simplu, fara noroc…
Sursa: http://www.georgebutuniou.ro
innovativehrromania 